Piton, un animal de companie … Oameni buni, mi-am luat inima in dinti si am reusit sa o fac si pe asta! Da, m-am pozat cu sarpele!

Un piton de doar trei metri lungime cu nume predestinat pentru a-ti lua mintile „Tequilla”. Nu, nu mi-a luat mintile in sensul euforic ci in sensul in care am tremurat ca un soricel in fata unei pisici, ca o caprioara in preajma unui leu sau ca orice alt gandacel firav aflat in primejdie.

Am aflat azi ca nu e asa simplu sa cresti un piton, cu atat mai putin este sa ai grija de animalutul cu piele gingasa. In poze arata frumos, insa, cand am vazut pe la emisiunile de specialitate ca poate manca un om, m-au cam trecut fiorii. Bine, nu este cazul pitonului pe care l-am simtit pe gatul meu. El creste mare, mare,  datorita unor soricei supravegheati cu grija intr-un laborator specializat, ca nu cumva simpaticul sarpe sa manance ceva „stricat”- au si ei „Protectia Consumatorului” :)))

Totusi, un piton poate fi un animal de companie foarte dragalas. Nu face galagie, nu face multa mizerie si nu iti sta in drum. Pe de-o alta parte stau si ma gandesc ca nu e chiar atat de placut sa cresti un piton. Poate ajunge atat de maricel ca ar putea sa iti cam dea gaura in buget. Daca stau si ma gandesc ca papica unui piton nu este tocmai ieftina. Nu e chiar un animal de companie care se poate intretine pe low budget.

Pe de-o alta parte, sa cresti un piton… E cam neconventional. Nu stiu… parca totusi as prefera ca animal de companie o pisica, un caine, mai de graba, decat un sarpe. 

Asadar, cinci minute de curaj, daca stau sa ma gandesc bine cred ca nici macar cinci nu au fost, timp in care am stat frumos – crispata, terifiata, ingrozita- la poza si a iesit asta…