Imi amintesc de copilarie, cand sunam pe fix: „Saru’ mana, Lori (Miki, Andreea, Anca…) e acasa?…”

Ce vremuri dragute!

Ne dadeam intalniri la ore fixe, in locuri bine stabilite, fara Google Maps sau Share Location. Evident, intarziam, se mai intampla. Nu aveai cum sa fii tot timpul punctual, ca na , pe atunci mergeam doar cu transportul in comun, nu aveam noi bani de taxi, iar masinile personale erau doar la stadiul de vis.

Mi-e dor de vremurile in care nu stateam cu grija telefonului mobil. De vremurile cand ieseam la joaca in fata blocului, jucam elasticul sau frunza pana in miezul noptii, fara ca mama sa intre in disperare ca nu stie de mine. Vezi tu, nu ma suna nimeni ca nu avea pe ce. In schimb, de pe la 14 ani, a pornit scanteia iadului. La inceput era misto, mama,mama ce mai stateam pe telefoane. Ore intregi vorbeam. Iar cand au bagat 1 cent pe minut in weekend, Doamne ce criza m-a luat cand am ramas fara baterie. :)) Ce vremuri… De mult apuse.

Sunt atat de dependenta de telefonul mobil incat cred ca fac un atac de panica daca nu functioneaza o zi intreaga. O ora, doua, fie, m-as descurca, dar O zi fara telefon … Doamne!

Fara sa vreau am ajuns sclava telefonului mobil si cred ca voi toti sunteti in aceeasi situatie sau poate inca nu ati descoperit. Mama… ma apuca nervii  cand nu-mi raspunde la telefon si suna ea cand observa. De cele mai multe ori, dupa un timp indelungat, fara niciun stres: „Ce e mama? N-am auzit telefonul, era nu stiu unde…”. Ea inca nu a fost infestata cu virusul telefonului mobil.

Cum ar fi, ca intr-o zi, sa nu functioneze deloc telefoanele mobile?