Am pictat toti peretii apartamentului in copilarie si atunci ai mei au decis ca trebuie sa dezvolt aceasta latura a mea de pictorita. Mare greseala au facut! Caci am inceput sa nu ma rezum doar la pereti ci la tot ce gaseam a fi o buna plansa de desen. De la mese, podele, geamuri la oglinzi si chiar usile dulapurilor au devenit la un moment dat mici sau mari planse de desen. Noroc ca au aparut blocurile de desen care nu erau tocmai scumpe. Iar mai tarziu au aparut blocurile de desen cu hartie groasa, o nebunie!

Am inceput sa pictez cu vreo 5 culori si cam atat. Stii tu albul? Tubul de alb se termina cel mai repede, intotdeuna. Drept urmare cand eram in procesul aprins al pasiunii si imi mai trebuia alb, ajungeam la tubul de pasta de dinti. Nu puteam lasa pictura neterminata pana a doua zi, pana ajungeam la magazin sa refac stocul, asa ca pasta de dinti, cum era mereu in casa, ramanea albul de baza.

Ei, dar timpul a trecut si am inceput sa ma perfectionez. Am lasat pasta de dinti la locul ei, de altfel am schimbat si marca,  drept urmare nu mai e pasta alba. Cum spuneam am inceput sa ma perfectionez, asa a ajuns pictura o pasiune care nu-mi da pace. Nu ma lasa sa dorm, imi vin o gramada de idei pe care trebuie sa le transpun caci altfel le uit.

Pentru oameni dragi si pasionati ca mine, imi vin ideile numaidecat. Am primit un set de pixuri cu gel care m-au facut sa ma bucur ca un copil. Bineinteles ca trebuia sa rasplatesc cumva si eu persoana care mi le-a daruit. M-am gandit imediat ca un tablou ar fi chiar o rasplata frumoasa.

Cred ca am prevestit cumva venirea ploii. Nu imi place migala asa ca pictura pe care am facut-o este un pic mai dezordonata.

  M-am chinuit ceva, totusi, la umbrele. Ce-o fi fost in capul meu sa colorez umbrelele cu pixuri nu stiu, dar rezultatul final a fost cel dorit, asa ca ameritat tot chinul.