In fiecare zi ne gandim : „Cum ar fi daca…” sau „Ce ar fi daca…”. Un nou inceput…

In general, evident, toate duc la bani. Prea putin ne gandim la sanatate. Tu, prietene, ai multumit vreodata pentru simplu fapt ca traiesti, ca ai doua maini, doua picioare si o minte…na, de toti banii 🙂 ???

Iti zic eu – nu! Si asta pentru ca niciunul din noi nu apreciaza lucrurile marunte decat atunci cand dam de o belea. Nici eu, nici tu, nici voi- nu ne multumim cu ce avem pentru ca este prea mare goana dupa „a avea”, „a ajunge mai sus” sau „de a face ceea ce nu face nimeni „.

Uitam sa avem sentimente sau , mai rau, sa le exprimam.

Dar, gata cu introducerea ca fiecare isi stie mai bine problemele iar daca nu le stie la un moment dat, intr-o buna zi tot il vor intampina.

Am primit o palma de la viata si un cot in gura care m-au trezit la realitate. (Cam tarziu, stiu, la 27 de ani… dar tot e bine, cred).

In urma cu doar o saptamana ma plangeam ca mi s-a rupt distributia de la masina, de parca m-a facut mama cu „fundul ” in masina, cum e vorba aia. O drama totala, o gramada de bani de dat intr-o perioada extrem de proasta. (Este inca pe bara masina)

De curand, am primit un telefon de la Roxana Ciuhulescu: „Mai, Damiana…uite, nu vrei sa cunosti un baiat care are o poveste cum n-ai mai auzit pana acum?”

In fiecare zi, aproape, cunosc oameni si am parte de experiente noi… „Hai sa auzim povestea…”

Impresionant la prima vedere. N-am dat mare importanta, de ce sa mint. Mi-a trezit curiozitatea dar cam atat, initial. Insa, cand l-am cunoscut pe #George Balta, abia atunci am inteles cu adevarat povestea.

Sunt un om care reactioneaza destul de greu la sentimente , asta si pentru ca mi-am impus, cumva, sa nu ma implic emotional in vietile oamenilor cu care am de-a face. Pana la urma, trebuie sa gandesc rational si sa-mi fac treaba cat mai bine…

Dar, vine o vreme, vine o zi , cand te loveste un fulger si realizezi ca tu  esti un „nimic” iar problemele tale sunt infime pe langa adevaratele incercari ale vietii.

George Balta, cel mai optimist om pe care l-am cunoscut vreodata!

Energia pe care o are baiatul asta, pana la urma, chiar daca implineste 30 de ani, acu’, in Martie, tot un baietandru este.

Firea lui este greu de descris in cuvinte, nu de alta dar as spune prea multe complimente, iar voi, cei care ma cunoasteti ati spune ca m-am lovit la cap.

Pe scurt: rugbyst de zece ani, o zi simpla de antrenament, un meci normal inainte de a avea meciul adevarat, o secunda si viata se schimba radical. Cumva, acest baiat, la doar 20 de ani, v-am zis- cu experienta in sport- nu asa , oricum, primeste o lovitura care il pune la pamant. Putin mai tarziu -FRACTURA CERVICALA- 3 ORE DE TRAIT!

3 Ore de viata… Numai cum suna…Stai si te gandesti… Ce faci in 3 ore daca esti in toate fortele? Nimicuri, prostii, dar cand stii ca mai ai doar atat? Ca viata ta atarna de cateva minute… Ingrozitor!

Ca mai apoi sa traiesti, de fapt- toata viata depinzand de doua roti.

Dupa investigatii nenumaret, o operatie dura si recuperare crunta, George Balta ajunge sa supravietuiasca. Un scaun cu rotile ii devine cel mai bun prieten pentru o perioada indelungata sau poate chiar pentru toata calatoria care i-a fost scrisa in aceasta lume.

In prima faza, uman tot odata, s-a gandit sa isi ia viata. Cum sa mai poata trai asa… Repet un baiat extrem de activ, plin de viata si cu un viitor promitator in lumea sportului.

Cumva, o forta DIVINA l-a ajutat sa treaca peste deficienta si sa isi inceapa un nou drum. Un drum presarat cu durere dar si multa vointa.

Ca si cum nu ar fi fost de ajuns, la 3 ani  dupa nenorocire, cel care i-a fost mai mult decat confident, frate, cel care i-a fost ajutorul suprem, fratele cu doar 3 ani mai mare decat el- ca varsta- se stinge din viata chiar langa el in pat.

In nici doua minute, fara sa apuce sa isi ia un simplu „La revedere” sau fara un simplu „Te iubesc, frate” , isi da ultima suflare uitandu-se in ochii lui George. Paralizat fiind de la brau in jos, neputincios, doar glasul i s-a auzit : „Mama, vino repde!”.

Din pacate, nici incercarile mamei, la indicatiile lui George si nici Smurdul nu au putut sa il readuca la viata.

Atunci George s-a imbarbatat mai mult si a inceput sa devina el, stalpul familiei. El sa isi intretina cei doi parinti. A fost sprijin moral cat si financiar si este si in ziua de azi.

Au trecut 7 ani de la al doilea tragic eveniment.

Astazi, George are doua job-uri, unul cu norma intreaga, altul part-time, are prieteni adevarati, iar viata a intrat pe un fagas normal. Are visuri, dorinte si o incredere in sine cum rar intalnesti.

Puterea lui si increderea- optimismul ni le impartaseste noua, tututor, noi astia cu „probleme”.

Ne da cate o palma, subtila, caci nu-i sta in fire sa fie dur in vorbe, o palma sa ne trezim si sa incepem sa apreciem ceea ce avem. Ceea ce nu am bagat in seama niciodata ca fiind un adevarat atuu- SANATATE SI DOUA MAINI, DOUA PICIOARE- FUNCTIONALE 100 %, un cap pe umeri si cel mai important, un SUFLET care are calitati mai mari decat ne putem imagina.

Totul sta in puterea noastra sa ajungem sa ne cunoastem mai bine fortele si sa ne bazam pe ce avem, nu sa cerem stand cu mainile in san. Sau poate nu stam cu mainile in san dar nici nu gandim dincolo de fortele pe care le avem in aparenta.

Oricare dintre noi POATE, poate sa ajunga acolo unde isi doreste doar cu vointa, incredere si daruire totala.

Si, una peste alta, hai sa incercam sa ne bucuram de un simplu plimbat in parc pe propriile picioare, de imbratisarea primita de la cineva drag, de zambetul aruncat in zbor sau de simplul „multumesc” pe care nici nu il bagam in seama.

Este prea scurt totul ca se ne cramponam in maruntisuri de genul : „As vrea pantofii nu stiu care…”, „Imi doresc masina oarecare” sau ” Vreau bani atata …”.

Toate nimicurile astea ne fac sa uitam adevaratele valori ale vietii pe care le-am primit si nu le exploatam deloc sau…prea putin.

Iti multumesc George Balta, astazi este despre tine!